Despre noi

Membri fondatori
0
Voluntari
0

Cine suntem

Înființațǎ în anul 2004, Fundația Vaideenii este o organizație cu caracter umanitar, neguvernamental, iar acţiunile întreprinse de membrii săi sunt benevole, fără profit, în scopul cultivării şi promovării valorilor culturale locale şi naţionale, stimulării şi dezvoltării activităţilor de învăţământ, de educaţie spirituală, civică şi culturală a tineretului, realizarea şi dezvoltarea unor forme de întrajutorare social-umanitară în plan material şi spiritual.

Prima acțiune a Fundației Vaideenii a fost organizarea festivitǎților privind aniversarea a 500 de ani de la atestarea documentarǎ a comunei Vaideeni (15 iunie 1504), din județul Vâlcea.

Spread the love